luni, 22 iulie 2013

OBLIGAŢII DECLARATIVE ŞI DE PLATĂ LA 25 IULIE 2013


În vederea evitării aglomeraţiei la ghişeele organelor fiscale în zilele premergatoare scadenţei la plata şi declararea obligaţiilor fiscale (scadenţa fiind data de 25.07.2013) D.G.F.P. a jud. Cluj, recomandă contribuabililor utilizarea metodei de depunere on-line a declaraţiilor, în vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de depunere/preluare a declaraţiilor. Contribuabilii care nu depun declaraţiile on-line sunt rugaţi să se prezinte din timp la ghişeele organelor fiscale.

De asemenea, în vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de plată/încasare, respectiv pentru evitarea aglomeraţiei la ghişeele de la unităţile Trezoreriei Statului, contribuabilii sunt rugaţi să efectueze achitarea obligaţiilor fiscale prin unităţile bancare.

Totodată D.G.F.A.Cluj reaminteşte agenţiilor economici că, în situaţia în care vor înregistra obligaţii fiscale restante la data de 31.07.2013, vor fi publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice – conform Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea DGFP Cluj informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr. 432/16.07.2013 a fost publicat OPANAF nr. 878/09.07.2013 prin care se modifică formularele 100 şi 101.

Potrivit acestui act normativ, pentru sediile permanente care închid perioada impozabilă până la 30 iunie 2013 inclusiv, conform art. 291 din Codul Fiscal actualizat, nu se va depune pentru impozitul pe profit aferent trimestrului II 2013 formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Aceste sedii permanente vor depune, până la 25 iulie 2013 inclusiv,” Declaraţia privind impozitul pe profit”- formularul 101.

Niciun comentariu: